Plicitiseală în vacanța mare

Îi citesc lui Alecu Tom Sawyer. E fascinat de personaj iar inteligența vicleană a lui Tom îl tulbură. Ajungem la capitolele în care Tom își dovedește măiestria în a-i face pe ceilalți băieți să spoiască gardul mătușii Polly în locul lui. Mă uit la el cu coada ochiului și văd cum i-au crescut pupilele de uimire. Fascinația băiatului pentru fata judecătorului îi așterne pe față un rânjet zeflemitor. Schimbul cu bilețelele în biserica pentru câștigarea Bibliei și dorința lui Tom de a fi lăudat pentru un merit pe care nu îl are, îl face să exclame: asta înseamnă să fii șarlatan! Adică cum? Mai întâi i-a fraierit cu gardul și le-a luat și lucrurile, apoi i-a dus din nou de nas schimbând chiar obiectele lor pentru bilețelele valoroase? Mă întreabă insistent câți ani are Tom, poate, poate e mai mare ca el. Îi răspund că nu știu, pare un pic mai mare ca tine. Poate 9, poate 12. Intuiesc că îi este peste măsură să se imagineze așa. Îndrăzneț, sfidător, manipulator, geniu al tranzacțiilor, liber și mai ales hoinar.

Toți anii de până acum și i-a petrecut cu noi în ceafă. Nu e nimic ieșit din comun, marea majoritate a copiilor de astăzi au același tip de creștere controlată. Sunt duși și aduși de la grădiniță și școală, însoțiți în parc, la diverse activități, la zile de naștere, practic suntem umbra lor peste tot. În jurul nostru sunt foarte mulți părinți fără sprijin din partea familiei extinse, bunici, unchi, mătuși. E și cazul nostru. Copilul a fost cu noi din prima zi de naștere, fără nicio zi în altă companie, fără posibilitatea experimentării unor relații în afara cordonului nostru protector, noi fiind mereu prezenți, mereu vulturi, mereu gata să sprijinim, să ajutăm, să alinăm, să înțelegem, să explicăm, să arătam.

În această relație extrem de intimă, consumatoare și captivă, părintele s-a simțit dator să fie și educator, și entertainer, și prieten. Poate că genul acesta de relație a creat copii mai securizați, mai empatici, mai plini de cunoaștere. Exista însă și o pierdere. Aceea a testării cu adevărat a propriilor puteri și limite, a riscului, a deciziei independente.

Vara aceasta avem pentru prima dată marea provocare: ce facem cu copilul mare în vacanța mare? La bunici nu îl putem lăsa, cu noi nu poate sta pentru că, asta e, cineva mai trebuie să pună și pâinea pe masă, iar perioadele de concediu sunt că boabele de mac într-o mare albă de vacanță. Așadar, decizia este intre o vară planificată cu scoală de vară și activități, sau o vară nestructurată, acasă, cu fratele mic, bona și multă plictiseală.

Însă plictiseala e bună, iar ea trebuie lăsată să se întâmple, fără anxietate și remușcări. Asta ne recomandă psihologii și experții în educație. Cunoscutul psiholog de copii, Vanessa Lapointe, spune:

„Copiii au nevoie să stea în propria plictiseală pentru ca lumea să devină suficient de liniștită iar ei să-și poată auzi gândurile”.

Experții în dezvoltare timpurie sugerează că joaca și programul ultra structurat ar putea împiedica copiii în descoperirea adevăratelor pasiuni și înclinații, aceștia stabilind între plictiseală și imaginație o legătură intimă.  

Cu toții atrag însă atenția că ceea ce conduce spre o auto-ocupare creativă este o plictiseală care survine pe fondul unui mediu propice învățării. Pentru construirea acestuia și facilitarea unei plictiseli cu rost, experții în educație au câteva recomandări:

Listarea împreună a activităților preferate. Fie că este vorba de mersul pe bicicletă, jucat cărți, remi sau alte jocuri tip Piticot sau Monopoly, practicarea fotografiei, exersarea unor programe pe calculator, pregătirea unei cine sau lectura, întocmiți împreună o listă pe care apoi o așezați într-un loc comun. În momentele de plictiseală, copilul vă putea să treacă prin ea, împreună cu voi sau singur, în cazul în care este independent la citit, și să aleagă de acolo un mod de a-și petrece timpul.

Crearea unui spațiu care stimulează joaca independentă. Este foarte posibil să aveți o casă plină de jocuri și jucării, însă asta nu va veni la pachet cu independența în joc și inițiativa, mai ales în cazul în care acestea nu sunt așezate într-un mod care să ofere acces facil la ele. Când copiii au parte de un mediu adaptat nevoilor lor, ei vor fi mai înclinați spre a-și crea în mod independent momentele de joacă.

Încurajarea petrecerii timpului afară. Joaca în aer liber și mai ales în natură are darul de a-i face pe copii să-și creeze propriile jocuri. Natura are foarte multe de oferit copiilor, iar aceștia au instincte de exploratori. De asemenea, câteva jocuri de gradină, în cazul în care aveți una, vor reprezenta un punct de atracție pentru copilul care va căuta să facă ceva cu plictiseala lui.